Cu toate ca retete cu pui se gasesc mai peste tot, mai rar gasesti sfaturi despre cum sa pregatesti carnea de pui pentru preparare. Voi incerca sa vin cu cateva detalii despre cum sa pregatiti puiul pentru gatit ( congelat sau proaspat).
De obicei, in comert puiul este gata curatat, indiferent daca este proaspat sau congelat. Cu toate astea, este bine de stiut cum se curata si cum se pregateste.
Daca este congelat, puiul trebuie scos din punga si lasat la dezghetat cateva ore. Nu se decongeleaza in apa sau langa o sursa de caldura pentru ca isi pierde insusirile nutritive si gustul.
Puiul cumparat din comert trebuie verificat daca este curatat bine de organe si pieliţe.
Atentie! Daca puiul se cumpara cu organele interne atunci trbeuie avut grija la fiere sa nu se sparga in momentul curatarii pentru ca va da gust amar carnii.
Puiul se transeaza diferit in functie de mancarea pe care o preparati:
- Pentru prepararea la grill sau la cuptor, se taie doar ghearele ( daca exista), varful aripilor, si varful cozii ( este ca un zgarci la spatele puiului)
- Pentru supe, ciorbe sau alte mancaruri puiule se taie prima data in doua, facand o taietura de-a lungul sirei spinarii si de-a lungul pieptului. Se imparte apoi in patru taind fiecare jumatate in doua, pe lat. Pulpele se taie inainte de a trasa restul puiului.
Pentru calitate marita a supei, puneti la fiert carnea in apa rece cu sare - acest mod de preparare permite ca substantele nutritive sa se dizolve si sa treaca in apa, dand astfel o supa gustoasa.
Pentru un rasol excelent, puneti carnea in apa clocotita cu sare: in acest fel, se va forma la suprafata carnii o crusta care va retine substantele nutritive in carne.